Moussaka cu carne de vită

Moussaka cu carne de vită


Ingrediente:

1 kg vinete
3 linguriţe pătrunjel, tocat
1 ceaşcă ulei
1 ceapă mare, rondele
500 g carne de vită, tocată
1 cană vin
1 kg roşii
1 linguriţă piper
1 linguriţă oregano
1 linguriţă scorţişoară
1 linguriţă sare
1 ceaşcă parmezan ras

Pentru sosul Bechamel:

2 căni lapte cald
1 linguriţă piper
100 g unt
100 g făină
1 ceaşcă parmezan ras
2 gălbenuşuri
1 linguriţă sare

Pentru garnisire:

4 linguri pesmet
2 ceşti parmezan ras

Preparare:

Se feliază vinetele şi li se taie capetele, fără a le curăţa de coajă. Se spală, apoi se lasă o jumătate de oră, la înmuiat, în apă sărată. Se scot, se clătesc şi se lasă să se scurgă foarte bine, pe şerveţele de hârtie. Se prăjesc pe ambele părţi, până ce capătă o culoare aurie. Este recomandabil să nu folosiţi foarte mult ulei, ca să nu fie prea grase. Se scurg din nou şi se lasă deoparte.
Ceapa se căleşte în două linguri de ulei, până se înmoaie, apoi se adaugă carnea şi se prăjesc împreună, amestecând mereu, ca să nu rămână cocoloşi. Se adaugă vinul, roşiile tăiate felii subţiri, condimentele enumerate, sare şi piper după gust. Se prăjeşte totul aproape o jumătate de oră, având grijă să nu se lipească de cratiţă. La sfârşit se adaugă parmezanul ras şi pătrunjelul tocat.
Sosul Bechamel: se înmoaie untul, se ia de pe foc şi, treptat, se adaugă făina şi se amestecă ca să se omogenizeze. Se adaugă laptele şi se pune la fiert. Se condimentează şi se amestecă. Se lasă 10 minute la foc mic, până se îngroaşă, apoi se lasă ia de foc. Se adaugă brânza şi gălbenuşurile, amestecând foarte, bine, fără a mai fierbe sosul.
Se pun jumătate din vinete pe fundul unei tăvi, deasupra se aşază jumătate din amestecul cu carne, apoi restul de vinete şi în final un ultim strat de carne. Se acoperă totul cu sos Bechamel, deasupra se presară parmezan ras şi pesmet. (Reţeta de Moussaka din Macedonia conţine şi un strat de cartofi prăjiţi, tăiaţi felii subţiri).
Se încinge cuptorul şi se pune la copt o oră, sau când deasupra se formează o crustă maronie. Înainte de servire, Moussaka se lasă câteva minute deoparte, să se răcească, ca să poată fi tăiată mai uşor. Se taie felii destul de groase, de aproximativ 7 cm. În acest stadiu, preparatul trebuie să fie destul de uscat şi compact.

Taguri: , , , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Bucătăria greacă, Carne de vită, Mâncăruri cu carne, Mâncăruri cu ouă.

Exprimați-vă opinia

*