Mâncare de pui din Madagascar

Mâncare de pui din Madagascar


30 decembrie este o zi importantă pentru Iran, ţară care, în această zi (1906), devine monarhie constituţională. 16 ani mai târziu, în 1922, se formează Uniunea Sovietică. În 30 decembrie 1916 este încoronat, la Budapesta, ultimul rege ungar, Carol al IV-lea. Dacă tot vorbim despre capete regale, aflaţi că în 30 decembrie, 1947, a abdicat Regele Mihai I, iar secole şi secole înainte, în 39 d.Hr. a fost încoronat împăratul roman Titus.
30 decembrie este ziua naţională a Republicii Madagascar.

Ingrediente:

1 piept de pui
1 ceaşcă lapte de nucă de cocos
1 ceapă tocată
1 ardei tocat
1 roşie tocată
1-3 căţei de usturoi
1 linguriţă ghimbir
1 linguriţă coajă rasă de lămâi
un vârf de cuţit boia
1 linguriţă suc de lămâie
sare, piper

Preparare:

Se taie pieptul de pui în 2, se stropeşte cu suc de lămâie, se lasă 30 de minute la marinat, după aceea se condimentează cu sare şi piper. Se căleşte la foc mic, astfel încât să se rumenească la suprafaţă, dar să rămână roz pe interior. Când este gata, carnea se scurge şi se pune deoparte.
Ceapa se toacă şi se căleşte în ulei încins, amestecând mereu, până se rumeneşte. Se incorporează ardeiul, roşia şi usturoiul, toate tocate, apoi se reduce focul şi se adaugă laptele de cocos.
Amestecul se condimentează cu ghimbir, boia, sare şi piper după gust. Peste întreaga compoziţie se pune puiul şi coaja rasă de lămâie, se acoperă şi se fierbe 30-40 de minute la foc mic, până ce sosul se îngroaşă.
Se serveşte fierbinte, cu orez.

Taguri: , , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Bucătăria africană, Carne de pasăre, Mâncăruri cu carne, Reţeta zilei.

3 raspunsuri la Chiftele de soia, de post

  1. Efrain a spus:

    Haha, deci nu doar mie mi se pare ca Mencinicopschi se fatzaie cat e ziua de mare prin presa )) ma ietrnb cand are omul asta timp sa faca toate cercetarile pe care isi bazeaza afirmatiile. Parerea mea este ca nu face cercetari prin urmare ori ne serveste drept calde niste informatii reci de cand era el flacau, ori le citeste pe net ca noi toti )

  2. Smith a spus:

    cam ai dreptate.Totusi nu se vad caniii vagabonzi (exista ecarisaj ?). Sunt unii care ar vrea ca Bucurestii sa arate patriarhal chiar medieval , adica fara canalizare, cu buda in fundul curtii plina de corcodusi si carciumarese, prafuit ori plin de noroaie si cu lumina de la lampa. Nu cred ca ar si vrea sa locuiasca intr-un asemenea Rai . Excelent blog.

  3. aspida a spus:

    din ce sa fie oala? din cauciuc? sau din lemn de palmier? sau din sirma?

Exprimați-vă opinia

*