Benachin

Benachin


13 ianuarie. În `69, The Beatles lansau cunoscutul album “The Yellow Submarine”. Pentru români această zi a însemnat, în 1990, desfiinţarea gardului de sârmă ghimpată de la graniţa cu Moldova. Aceeaşi dată, alte meleaguri: 13 ianuarie este Ziua Naţională în Togo, republică din Africa de Vest, fostă colonie franceză. În India astăzi începe festivalul cămilelor, iar pentru ruşi, este ziua presei. Calendarul ortodox şi greco-catolic îi celebrează pe sfinţii Ermil şi Stratonic.
Dar să ne oprim la bucătăria “togoleză”: pentru astăzi am pregătit o mâncare de peşte dulce-picantă, interesantă şi destul de uşor de preparat.

Ingrediente:

250 ml ulei
1 căţel de usturoi zdrobit
2 cepe tocate
1 kg peşte feliat
1 dovlecel decojit, tocat
1 ardei iute tocat
2 roşii tocate
1 lingură pastă de roşii
1 varză mică, tocată
2 morcovi tocaţi
1 frunză de dafin
1 cub condimente pentru peşte
400 g orez prefiert
1 peşte uscat
sare, piper

Preparare:

Ceapa şi usturoiul se călesc un minut în ulei încins, după care se adaugă peştele proaspăt. Se lasă 3 minute pe fiecare parte, apoi, când se rumeneşte puţin, se ia de pe foc şi se pune deoparte.
În aceeaşi tigaie se pune dovlecelul tăiat cuburi mici, se amestecă timp de 3 minute, apoi se încorporează ardeiul iute. Când acesta începe să se înmoaie, amestecul se combină cu varza, morcovii, dafinul şi condimentele.
Peste acestea, se toarnă 500 ml apă, roşiile şi pasta de roşii. Se dă totul în clocot, se adaugă orezul şi peştele uscat, apoi se fierbe cu capac, la foc mic, până ce toate ingredientele se înmoaie.
Spre sfârşit, se adaugă peştele prăjit, un vârf de cuţit boia, sare şi piper, după gust. Benachin se serveşte întotdeauna fierbinte.

Taguri: , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Bucătăria africană, Mâncăruri cu legume, Peşte, Reţeta zilei.

1 raspuns la Orez cu legume în stil oriental

  1. ansen a spus:

    bunisoare bv bv bv bv bv

Exprimați-vă opinia

*