Halva din dovleac

Halva din dovleac


26 ianuarie 1699 este data de la care, prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (Serbia), Transilvania intra sub stăpânirea Imperiului Habsburgic. Pentru India, ziua de azi este foarte importantă: în 26 ianuarie 1950, această republică şi-a proclamat independenţa, iar 15 ani mai târziu hindi devine aici limba oficială. Din păcate, aceeaşi zi aminteşte indienilor de un eveniment tragic: cutremurul de pământ cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter produs în 2001, în partea de nord a ţării şi soldat cu peste 20.000 de victime. Nu credem că mai este un secret din ce ţară vine reţeta de azi.

Ingrediente:

250 g dovleac
450 g lapte
200 g zahăr
un vârf de cuţit seminţe de cardamom
3 linguriţe nuci caju
125 g unt (sau ghee, unt topit la borcan)
1 lingurita esenţă de trandafiri
un vârf de cuţit sare

Preparare:

Se stoarce pulpa de dovleac de excesul de zeamă, apoi se amestecă cu lapte, zahăr, puţină sare şi esenţă de trandafir. Compoziţia se pune pe foc şi se fierbe la foc mic, amestecând mereu, până se îngroaşă.
Se adaugă untul, apoi, după 3 minute, cardamomul şi alunele. Se căleşte totul 5 minute, apoi excesul de grăsime se scurge şi preparatul se toarnă în tavă unsă (cu unt, desigur). După vreo 30 de minute, când halvaua s-a răcit complet şi s-a întărit, se poate tăia cuburi şi se poate, în sfârşit, servi.

Taguri: , , , , , , ,
Categorii: Bucătăria indiană, Deserturi, Reţeta zilei.

1 raspuns la Pacheţele de primăvară cu rucola şi ciuperci

  1. Pingback: Pappa Gimmy – ceva bun la botul calului | Liviu Alexa

Exprimați-vă opinia

*