Omletă cu ciuperci şi spanac, garnisită cu miere, migdale şi făină de ovăz

Omletă cu ciuperci şi spanac, garnisită cu miere, migdale şi făină de ovăz


În 22 ianuarie 1939, la Universitatea din Columbia, a fost divizat pentru prima oară, un atom de uraniu. Două personalităţi engleze şi-ar aniversa astăzi ziua de naştere dacă ar mai fi printre noi: filosoful Francis Bacon, (1561-1626) şi poetul Lord Byron (George Gordon, 1788-1824). Despre F. Bacon trebuie să amintim că el a fost iniţiatorul empirismului, senzualismului modern, precum şi al metodei inductive. El spunea că „Oamenii nu pot stăpâni natura decât supunându-se legilor ei”. De la Lord Byron ne-a rămas „Don Juan”, iar grecii îl consideră erou naţional, datorită participării sale active în războiul de independenţă împotriva turcilor.
Lucrurile pot fi simple sau elaborate. Aşa este şi cu omleta!

Ingrediente:

250 g făină de ovăz (fulgi)
250 g lapte
2 linguri migdale prăjite
2 linguriţe miere
5 albuşuri
1 ou
150 g spanac fiert, tocat, scurs
250 g ciuperci feliate
1 ardei feliat
sare, piper, poate şi un vârf de cuţit boia

Preparare:

Se căleşte ardeiul în puţin ulei încins, după 3 minute, se adaugă ciupercile, apoi, după altele 3, spanacul şi usturoiul. Compoziţia se condimentează cu sare şi piper, după gust, după aceea se ia de pe foc şi se dă deoparte.
Făina de ovăz se pune pe foc în apă clocotită cu sare. nu trebuie să dea în clocot, ci doar să se înmoaie. Separat, se amestecă cu albuşurile bătute cu oul şi compoziţia de legume.
Aluatul rezultat se prăjeşte în ulei încins, până se rumeneşte pe ambele părţi, apoi omleta se taie, se aşază pe farfurii, se garniseşte cu făină de ovăz, miere şi migdale. Acesta este cu siguranţă una dintre cele mai sănătoase reţete de omletă din câte aţi gustat vreodată!

Taguri: , , , , , , , , , ,
Categorii: Aperitive, Aperitive cu ciuperci, Aperitive cu legume, Aperitive cu ouă, Reţeta zilei.

3 raspunsuri la Chiftele de soia, de post

  1. Efrain a spus:

    Haha, deci nu doar mie mi se pare ca Mencinicopschi se fatzaie cat e ziua de mare prin presa )) ma ietrnb cand are omul asta timp sa faca toate cercetarile pe care isi bazeaza afirmatiile. Parerea mea este ca nu face cercetari prin urmare ori ne serveste drept calde niste informatii reci de cand era el flacau, ori le citeste pe net ca noi toti )

  2. Smith a spus:

    cam ai dreptate.Totusi nu se vad caniii vagabonzi (exista ecarisaj ?). Sunt unii care ar vrea ca Bucurestii sa arate patriarhal chiar medieval , adica fara canalizare, cu buda in fundul curtii plina de corcodusi si carciumarese, prafuit ori plin de noroaie si cu lumina de la lampa. Nu cred ca ar si vrea sa locuiasca intr-un asemenea Rai . Excelent blog.

  3. aspida a spus:

    din ce sa fie oala? din cauciuc? sau din lemn de palmier? sau din sirma?

Exprimați-vă opinia

*