Pate cu carne de miel

Pate cu carne de miel


17 februarie este data la care a luat naştere Imperiul Austro-Ungar (1867), ziua premierei operei “Madame Butterfly” de Puccini (Milano, 1904), precum şi ziua unei reuşite în domeniul medicinii: al doilea transplant de mână efectuat 2001, în SUA.
Astăzi se împlinesc 409 ani de la moartea lui Giordano Bruno, (filosof renascentist italian, ars pe rug din ordinul Inchiziţiei, 1548-1600) şi 336 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Molière (Jean Baptiste Poquelin, 1622-1673).

Ingrediente:

500 g carne de miel, tocată
200 g cartofi dulci, curăţaţi şi răzuiţi
160 ml iaurt
80 g frunze de salată verde, pentru ornat
8 foi din aluat foetat
1 ceapă albă tocată
2 căţei de usturoi, zdrobiţi
2 linguri de mentă mărunţită
2 linguriţe chimen măcinat
2 linguriţe coriandru verde tocat
4 linguriţe de ulei de măsline
sare, piper

Preparare:

Se încălzesc 2 linguri de ulei de măsline într-o tigaie de teflon, se căleşte ceapa tocată timp de 5 minute, până se înmoaie. Se adaugă usturoiul zdrobit, chimenul şi coriandrul, după aceea, compoziţia se lasă în continuare la foc mic, 1minut, amestecând continuu. Peste aceste condimente se incorporează carnea de miel, se dă focul tare şi se lasă la rumenit în jur de 5 minute. Se adaugă cartofii dulci mărunţiţi, apoi se coace totul încă 10 minute. Când amestecul se îngroaşă, se ia de pe foc şi se împarte în 8 porţii.
Pe masa curată se întinde o foaie de aluat, se stropeşte cu ulei de măsline şi se taie pe diagonală, după care fiecare bucată de umple cu amestecul din carne de miel şi se pliază în formă de triunghi.
Se procedează le fel cu celelalte foietaje şi cu umplutura de miel. În final, triunghiurile obţinute se aşază pe tava căptuşită cu folie de aluminiu unsă şi se pun la cuptor. Se coc 20 de minute, până se rumenesc, apoi deasupra se toarnă iaurtul şi se presară menta.
Se mai lasă totul 5 minute la foc mediu, apoi se scoate din cuptor, se împarte pefarfurii şi serveşte.

Taguri: , , , , , , , , , ,
Categorii: Aperitive cu carne, Carne de miel, Mâncăruri cu carne, Reţeta zilei.

3 raspunsuri la Chiftele de soia, de post

  1. Efrain a spus:

    Haha, deci nu doar mie mi se pare ca Mencinicopschi se fatzaie cat e ziua de mare prin presa )) ma ietrnb cand are omul asta timp sa faca toate cercetarile pe care isi bazeaza afirmatiile. Parerea mea este ca nu face cercetari prin urmare ori ne serveste drept calde niste informatii reci de cand era el flacau, ori le citeste pe net ca noi toti )

  2. Smith a spus:

    cam ai dreptate.Totusi nu se vad caniii vagabonzi (exista ecarisaj ?). Sunt unii care ar vrea ca Bucurestii sa arate patriarhal chiar medieval , adica fara canalizare, cu buda in fundul curtii plina de corcodusi si carciumarese, prafuit ori plin de noroaie si cu lumina de la lampa. Nu cred ca ar si vrea sa locuiasca intr-un asemenea Rai . Excelent blog.

  3. aspida a spus:

    din ce sa fie oala? din cauciuc? sau din lemn de palmier? sau din sirma?

Exprimați-vă opinia

*