Harira (Supă de miel cu linte şi năut, reţetă nomadă)

Harira (Supă de miel cu linte şi năut, reţetă nomadă)


2 martie – Vă aduceţi aminte de “Descriptio Moldavie”? Ei bine, astăzi se împlinesc 293 de ani de la apariţia acestei lucrări realizate de Dimitrie Cantemir la cererea Academiei din Berlin (1716). Este vorba, după cum bine ştiţi, de prima monografie geografică la români, scrisă în limba latină şi însoţită de prima hartă a Moldovei. Tot acum, Marocul împlineşte 53 de ani de la declararea independenţei faţă de Franţa. Cât despre realizările din domeniul ştiinţei, trebuie să amintim că acum exact 40 de ani de la efectuarea primului zbor al supersonicului franco-britanic de călători, Concorde 001. Acesta va depăşi viteza sunetului în luna octombrie a aceluiaşi an. Avem şi câteva zile de naştere de aniversat: fostul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov (1931), Karen Carpenter, membră a trupei The Carpenters (1950-1983) şi popularul cântăreţ american Jon Bon Jovi (1962).

Şi pentru că tot amestecă vorbit de Maroc…

Ingrediente:

3 linguriţe ulei
500 g miel
1 ceapă albă
3 linguriţe amestec de condimente pentru miel
un vârf de cuţit scorţişoară
5 linguriţe coriandru
5 linguriţe pătrunjel
3 linguriţe sos de roşii
1 ceaşcă linte
suc de lămâie
100 g vermicelli
1 ceaşcă năut
1 ceaşcă ţelină
3 roşii
3 linguriţe făină
sare, piper

Preparare:

Se taie carnea cuburi, se toacă roşiile, ţelina şi ceapa. Lintea şi năutul se lasă la înmuiat separat, lintea 3 ore, năutul 12 ore, apoi se scurg.
Separat, se căleşte carnea cu ceapa, lintea, năutul, ţelina şi roşiile. Se adaugă condimentele, scorţişoara, piperul şi sarea. Se amestecă totul bine, apoi se adaugă apă cât să acopere amestecul. Spuma deasupra formată se îndepărtează.
Se adaugă puţin unt, după aceea preparatul se acoperă şi se fierbe 100 de minute la foc mic. Se adaugă apă şi vermicelli. Se amestecă şi se îngroaşă cu făină diluată şi sos de roşii. La sfârşit se adaugă restul de unt şi se presară pătrunjel şi coriandru.
În final, supa preparată se condimentează după gust şi se serveşte fierbinte. Se poate înăcri cu suc de lămâie.

Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Bucătăria marocană, Carne de miel, Reţeta zilei, Supe / Ciorbe cu carne, Supe, ciorbe, borşuri.

3 raspunsuri la Chiftele de soia, de post

  1. Efrain a spus:

    Haha, deci nu doar mie mi se pare ca Mencinicopschi se fatzaie cat e ziua de mare prin presa )) ma ietrnb cand are omul asta timp sa faca toate cercetarile pe care isi bazeaza afirmatiile. Parerea mea este ca nu face cercetari prin urmare ori ne serveste drept calde niste informatii reci de cand era el flacau, ori le citeste pe net ca noi toti )

  2. Smith a spus:

    cam ai dreptate.Totusi nu se vad caniii vagabonzi (exista ecarisaj ?). Sunt unii care ar vrea ca Bucurestii sa arate patriarhal chiar medieval , adica fara canalizare, cu buda in fundul curtii plina de corcodusi si carciumarese, prafuit ori plin de noroaie si cu lumina de la lampa. Nu cred ca ar si vrea sa locuiasca intr-un asemenea Rai . Excelent blog.

  3. aspida a spus:

    din ce sa fie oala? din cauciuc? sau din lemn de palmier? sau din sirma?

Exprimați-vă opinia

*