Picanterii…din Capsaicina

Picanterii…din Capsaicina


Nu este vorba despre ce-au mai făcut vedetele în ultima vreme, nici despre vreun subiect tabu, ci despre ce aduce bun în viaţa noastră ardeiul iute.
Originar din America de Sud şi Centrală, ardeiul iute (Capsicum annuum) este fructul unei plante ce aparţine familiei Solanacee, ce cuprinde, la rândul lui, o serie de alte specii de ardei, cu un grad mai mare sau mai mic de iuţeală. Practic, face parte din aceeaşi categorie cu vinetele, roşiile şi cartofii, aşadar vorbim în principal tot despre o legumă, mai înainte de condiment. Căci cu acest sens e folosit de cele mai multe ori, cel de condiment, lucru adevărat dealtfel, având în vedere că ajută la condimentarea, aromarea multor mâncăruri (sau a unor băuturi, în India) dar se foloseşte şi ca atare, în prepararea aperitivelor, sosurilor, supelor picante etc. Ce-i oferă această aromă iute? Nu seminţele sunt „izvorul” acestui gust picant, chiar dacă şi ele sunt puternic aromate (asta datorită contactului continuu cu învelişul, coaja). Capsaicina, o substanţă activă a ardeilor iuţi (mai ales în coaja ardeiului), este cea care declanşează acest gust „arzător”, care nu e lipsit însă de beneficii. Mă arde…dar îmi trece durerea, acesta este principiul, deoarece e cunoscut faptul că substanţa are proprietăţi vindecătoare şi antiinflamatorii. De preferat este consumul ca atare, în cantităţi mici, mai degrabă decât gătit, deoarece îşi poate pierde proprietăţile şi irita stomacul. Printre cele mai importante beneficii ale consumului ardeiului picant subliniem: previne atacurile cardiace, îmbunătăţeşte respiraţia, reduce durerile de gât, are efect bun asupra memoriei; acţiunea sa împotriva gripei şi asta nu înseamnă că trebuie neapărat consumat ca atare (pentru cei care nu sunt aşa încântaţi şi familiarizaţi cu gustul, va fi ceva neplăcut şi evitat), ci sub formă de ceaiuri. Aşa te vei pune pe picioare, îţi vei regăsi echilibrul, pofta de viaţă şi de mâncare. Oricum, aţi observat probabil, senzaţia plăcută în tot corpul, caldă, odată ardeiul ajuns în stomac, asta pentru că aroma se răspândeşte repede în corp şi reglează circulaţia sângelui. În cantităţi mari însă, nu mai avem senzaţia de căldură, pur şi simplu, ci de arsură mai degrabă, care nu trece aşa cum suntem tentaţi să procedăm, cu un pahar cu apă. Mai mult decât atât, apa nu face decât să imprime această senzaţie, şi nu să o absoarbă şi să o elimine, deoarece componenta capsaicina este un ulei, deci nu se face „prietenă” cu apa. În loc de asta, încercaţi un pahar cu lapte, o bucată de pâine sau crudităţi. Dacă aroma iute rămâne impregnată pe mâini, puţin ulei vegetal va absorbi această componentă uleioasă la rândul ei.
Aceeaşi substanţă este componentă a multor medicamente pentru tratarea şi eliminarea celulelor canceroase sau pentru tulburările gastrice. Este folosit şi extern, sub formă de pudră, în vindecarea rănilor deschise sau ca infuzii, în tratarea nasului înfundat sau a durerilor de cap.
Dincolo de uzul culinar şi de cel curativ, medicamentos, există şi superstiţii în ce priveşte această plantă-condiment, anume că ar alunga spiritele rele, motiv pentru care în multe zone din ţară se răspândeşte praf de ardei iute în jurul caselor, alungând astfel blestemele şi spiritele rele. Mai există şi o glumă în popor, conform căreia ardeiul e mai iute atunci când e plantat de o persoană cu temperament aprig, furios, aşa că aveţi grijă pe cine lăsaţi în grădină, la plantat.

Mihaela Crăciun

Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Articole.

2 raspunsuri la Flinstones şi o porţie de pop-corn

  1. Lora a spus:

    “Carnea – una dintre cele mai populare reţete cu carne este “gebratten”, un amestec de carne parţial prăjită, zahăr, frunze de dafin, piper, struguri, smântână, …” – nu exista la trditia evreiasca amestecatul carnii cu lactatele – se imbolnaveste si ficatul si 1data cu el cade si stomacul bolnav de ulcer! ;)

  2. Asterisc a spus:

    Felicitari, o bucatarie inedita, plina de mister, Multumim.

Exprimați-vă opinia

*