Lumina Sfintei Învieri

Lumina Sfintei Învieri


luminainvieriiUna dintre cele mai importante sărbători creştine se apropie cu paşi repezi, revărsând linişte sufletească şi apropiere de cei dragi, căci e momentul când întunericul grijilor de zi cu zi este lăsat la o parte şi înlocuit cu speranţa luminoasă, chipul şi sufletul senin. Paştele înseamnă aşadar aducerea aminte a suferinţei îndurate de Iisus pentru mântuirea noastră, a întregii omeniri, dar şi bucuria Învierii. Este momentul când se reunesc membrii familiei, pregătesc o masă specifică, de la care nu lipsesc ouăle roşii, pasca (pâine rotundă, împletită), drobul şi friptura de miel, sarmalele, cozonacul.
În noaptea de Înviere este o tradiţie să te îmbraci cu haine noi şi să mergi la biserică, la Sfânta Liturghie, să iei Lumină şi apoi paşti. Un eveniment de la care nu trebuie să lipseşti…Oare la asta se rezumă acest ritual sfânt? Un moment în care aprindem lumânările şi le ţinem cât de mult aprinse, în caz contrar vom avea ghinion tot anul? Sau facem asta pentru că aşa se face? Nicidecum, dacă acestea ar fi motivele pentru care am merge la biserică în noaptea Sfintei Învieri, atunci tot farmecul ar fi anulat.
Se aude chemarea preotului: „Veniţi de luaţi Lumină!”, adresată credincioşilor pentru a primi lumina cerească, aceea a speranţei, a spiritului limpede, a sufletului curat, o limpezime şi o luminare din toate punctele de vedere. Şi o primeşte tot omul, cât timp sufletul îi este deschis să primească, mărturisind Învierea lui Iisus prin „Adevărat, a Înviat!”, replică la „Hristos a Înviat!”. Încă de pe acum salutul obişnuit va fi înlocuit cu cel de „Hristos a Înviat!”, la care se răspunde „Adevărat, a Înviat!”, ritual păstrat până la Înălţarea Domnului şi care simbolizează credinţa în această Înviere. Lumina semnifică totodată şi învierea noastră spirituală, a lucrurilor bune din noi.
În aceeaşi noapte, în unele sate din Transilvania se obişnuieşte să se aprindă o roată căreia i se dă drumul de pe un deal; în Bucovina se aprind, de asemenea, clăi de cetină. După primirea luminii sfinte, a pascăi sfinţite şi vinului roşu, oamenii se întorc acasă şi se aşază la masă, gustând mai întâi din pasca şi ouăle sfinţite, la sate încă se păstrează tradiția conform căreia sătenii duc bucatele la slujba de duminică pentru sfințire, încheind postul. Există şi o superstiţie, conform căreia cine mănâncă prima dată un ou de Paşti, se va simţi uşor tot anul, iar cine mănâncă şi hrean va fi iute şi puternic pe perioada întregului an. În zona Lăpuşului, Maramureş, în dimineaţa de Paşti, copii până la vârsta de 9 ani merg la casele vecinilor şi anunţă Învierea Domnului, primind de la gazdă un ou roşu.
Printre datini şi credinţe, ne păstrăm sufletele deschise şi le umplem de bucuria vieţii. Hristos a Înviat!

(Mihaela Crăciun)

Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Articole.

2 raspunsuri la Flinstones şi o porţie de pop-corn

  1. Lora a spus:

    “Carnea – una dintre cele mai populare reţete cu carne este “gebratten”, un amestec de carne parţial prăjită, zahăr, frunze de dafin, piper, struguri, smântână, …” – nu exista la trditia evreiasca amestecatul carnii cu lactatele – se imbolnaveste si ficatul si 1data cu el cade si stomacul bolnav de ulcer! ;)

  2. Asterisc a spus:

    Felicitari, o bucatarie inedita, plina de mister, Multumim.

Exprimați-vă opinia

*