Carne de vită înăbuşită în sos cu vin roşu

Carne de vită înăbuşită în sos cu vin roşu


La 28 iulie Peru sărbătoreşte Ziua Independenţei (din anul 1821). Se naşte Victor Babeş (anul 1854), medic fondator ai microbiologiei şi se stinge din viaţă compozitorul italian Antonio Vivaldi, totodată compozitorul Johann Sebastian Bach, „Incoruptibilul” Maximilien Robespierre, figură importantă a Revoluţiei Franceze.

Ingrediente:

750 g carne de vită macră, dezosată
1 ceapă, tocată
3 căţei de usturoi, mărunţiţi
100 ml vin roşu
2 cuburi zahăr
2 linguri ulei
apă
1 linguriţă pastă de roşii
oţet
făină
sare şi piper, după gust

Preparare:

Se spală carnea şi se lasă la marinat pentru câteva ore în oţet, apoi se scoate şi se dă prin făină. Se pune într-o cratiţă cu ulei fierbinte, alături de ceapă şi usturoi, adăugând din când în când apă, astfel încât să se înmoaie mai bine carnea, apoi vinul şi zahărul, se amestecă şi se fierbe înăbuşit vreme de 3 ore, la foc mediu, până se pătrunde carnea şi poate fi tăiată felii, la sfârșit se incorporează pasta de roşii și se lasă să dea un clocot. Sosul format se strecoară, se condimentează cu sare şi piper, se toarnă din nou peste carne şi se mai fierbe încă 10 minute.
Carnea înăbuşită, tăiată felii, se serveşte cu sosul în care a fiert.

Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Carne de vită, Fripturi, Mâncăruri cu alcool, Mâncăruri cu carne, Reţeta zilei.

3 raspunsuri la Chiftele de soia, de post

  1. Efrain a spus:

    Haha, deci nu doar mie mi se pare ca Mencinicopschi se fatzaie cat e ziua de mare prin presa )) ma ietrnb cand are omul asta timp sa faca toate cercetarile pe care isi bazeaza afirmatiile. Parerea mea este ca nu face cercetari prin urmare ori ne serveste drept calde niste informatii reci de cand era el flacau, ori le citeste pe net ca noi toti )

  2. Smith a spus:

    cam ai dreptate.Totusi nu se vad caniii vagabonzi (exista ecarisaj ?). Sunt unii care ar vrea ca Bucurestii sa arate patriarhal chiar medieval , adica fara canalizare, cu buda in fundul curtii plina de corcodusi si carciumarese, prafuit ori plin de noroaie si cu lumina de la lampa. Nu cred ca ar si vrea sa locuiasca intr-un asemenea Rai . Excelent blog.

  3. aspida a spus:

    din ce sa fie oala? din cauciuc? sau din lemn de palmier? sau din sirma?

Exprimați-vă opinia

*