File de porc cu mango

File de porc cu mango


Ingrediente:

1 bucată file de porc (de 1 kg)
1 ceapă roşie
2 căţei de usturoi
4 mango
1 ardei
250 ml suc de mango
250 ml supă de pui
1 lingură zahăr brun
1 linguri coriandru
1 linguriţă scorţişoară
1 linguriţă ghimbir măcinat
1 vârf de cuţit sare
ulei
foaie de copt

Preparare:

Se toacă ceapa şi se căleşte în puţin ulei încins. Mango se taie felii groase şi se adaugă la ceapa călită, alături de zahăr, ghimbir şi scorţişoară. Ardeiul se toacă mărunt, la fel şi usturoiul, apoi se împrăştie în compoziţia de mai sus, se condimentează cu sare şi se lasă la înăbuşit timp de 5 minute, se adaugă coriandrul mărunţit şi se amestecă bine.
Fileul de porc de taie în 2, se condimentează cu sare şi piper pe ambele părţi, apoi se întinde pe fiecare dintre acestea umplutură cu mango, se rulează bine şi se prind la capete cu scobitori. Se toarnă ulei într-o tigaie iar când se încinge, se pun fileurile şi se rumenesc frumos. Se scot şi se aşază într-o tavă, se stropesc cu suc de mango şi cu supă de pui, apoi se pune tava la cuptor pentru aproximativ 1 oră, la foc mediu.
Se taie felii groase, se asezonează cu sucul în care s-a copt şi se serveşte cu o garnitură de orez.

Taguri: , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Carne de porc, Mâncăruri cu carne.

1 raspuns la Sângerete

  1. Viorel DINU a spus:

    Am preparat reteta voastra in sera de revelion, usor de facut si tare ca senzatie…super apreciata la masa.

Exprimați-vă opinia

*