Friptură de porc în sos dulce-acrişor

Friptură de porc în sos dulce-acrişor


Ingrediente:

350 g carne de porc tăiată cuburi
1 gălbenuş de ou
3 linguri făină porumb
½ linguriţă zahăr
½ linguriţă sos de soia
ulei vegetal pentru friptură
sare şi piper

Pentru sos:

125 ml apă
100 g bucăţi de ananas
1 ceapă tăiată în opt bucăţi
1 castravete, tăiat bucăţi
½ ardei roşu, curăţat de seminţe şi tăiat subţire
3 linguri de zahăr
1 lingură ulei vegetal
2 linguri sos tomate
2 linguriţe sos de chili
2 linguriţe sos worcestershire
2 linguriţe oţet alb
½ linguriţă ulei de susan
1 lingură făină de porumb amestecată cu 2 linguri de apă rece
sare

Preparare:

Într-un bol se amestecă sarea, zahărul, piperul negru, sosul de soia şi gălbenuşul de ou. Separat, pe o farfurie se aşază făina de porumb. Carnea de porc se înmoaie mai întâi în amestecul cu ou, se trece apoi prin făina de porumb şi se pune la prăjit într-o cratiţă cu ulei vegetal fierbinte; se rumenesc cam câte 5 minute pe fiecare parte, se scot apoi din ulei şi se lasă să se scurgă. Se păstrează calde.
Pentru pregătirea sosului, se încălzeşte uleiul într-o cratiţă mare. Se adaugă apa, zahărul, sarea, sosul de roşii, sosul chili, sosul worcestershire, oţetul şi uleiul de susan, după care se lasă la fiert, amestecând din când în când. Se incorporează făina de porumb şi se lasă încă 3-4 minute pe foc, până ce sosul fierbe şi începe să scadă. Se adaugă ceapa, castravetele, ananasul şi ardeiul; se lasă la fiert 1 minut, amestecând.
Peste acest sos se adaugă cuburile de carne porc prăjite şi se mai lasă vreo 2 minute, până când toate ingredientele sunt bine coapte. Preparatul se serveşte imediat.

Taguri: , , , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Bucătăria canadiană, Carne de porc, Fripturi, Mâncăruri cu carne.

1 raspuns la Sângerete

  1. Viorel DINU a spus:

    Am preparat reteta voastra in sera de revelion, usor de facut si tare ca senzatie…super apreciata la masa.

Exprimați-vă opinia

*