Risotto cu fructe de mare

Risotto cu fructe de mare


Ingrediente:

1,5 kg scoici
2 kg midii
50 g unt
250 g calamari, tăiat rondele
1 ceapă, tăiată rondele fine
1 căţel de usturoi, zdrobit
2 fire ceapă verde, tocată
300 g orez cu bob mare
100 ml vin alb
200 ml supă de peşte
30 g parmezan ras
3 linguri ulei de măsline
2 linguri pătrunjel verde, tocat
2 linguri smântână
1 vârf de cuţit şofran
sare şi piper

Preparare:

Se spală bine midiile şi scoicile, după care se fierb într-o oală cu apă, sub capac, până se deschid cochiliile. Se scot şi se lasă la răcit.
Ceapa se pune la călit într-o tigaie cu unt încins, se adaugă ceapa verde şi usturoiul, se învârte cu o spatulă de lemn iar când acestea se înmoaie se incorporează uleiul, se condimentează cu sare, şofran şi piper, se completează cu vinul şi se lasă să fiarbă până scade lichidul. Se toarnă supa de peşte, puţin câte puţin şi se mai lasă pe foc în jur de 5 minute.
Midiile şi scoicile se scot din cochilii, se adaugă peste orez şi se amestecă bine, se toarnă apoi smântâna, se presară pătrunjel verde şi parmezan, se lasă câteva minute la foc mic, amestecând din când în când. În acest timp, rondelele de calamari se prăjesc în unt fierbinte. Preparatul cu orez se aşază pe farfurii, se garniseşte cu felii de calamari prăjite şi se serveşte.

Taguri: , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Bucătăria italiană, Fructe de mare, Mâncăruri cu alcool, Mâncăruri cu carne.

1 raspuns la Sângerete

  1. Viorel DINU a spus:

    Am preparat reteta voastra in sera de revelion, usor de facut si tare ca senzatie…super apreciata la masa.

Exprimați-vă opinia

*