Broccoli cu susan şi ghimbir

Broccoli cu susan şi ghimbir


Pe 1 octombrie se împlinesc 134 de ani de la debutul lui Ion Creangă la “Convorbiri literare” cu povestea “Soacra cu trei nurori”. În aceeaşi zi, Franţa cucerea Belgia (1795), Nigeria îşi câştiga independenţa faţă de Anglia (1960), iar Biserica Ortodoxă Română adopta Calendarul Gregorian (1924). Tot pe 1 octombrie (1908) s-a început comercializarea primului automobil de serie, denumit “Mode T”, construit de Henry Ford.

Ingrediente:

500 g broccoli, rupte în buchețele și tăiate în 2
2 căţei de usturoi mărunţiţi
125 ml supă de pui sau de legume
1 lingură seminţe de susan
1 lingură ghimbir proaspăt, ras
1 lingură sos soia
1 lingură ulei de susan negru
1 lingură ulei de arahide sau ulei de rapiță

Preparare:

Se prăjesc seminţele de susan în ulei încins timp de 3-5 minute, amestecând din când în când. Când sunt rumenite, se scot şi se păstrează într-un bol. Într-un castron se amestecă supa, sosul de soia, uleiul de susan şi se lasă deoparte.
Între timp, uleiul de canola se pune la încălzit într-o tigaie mai mare, la foc mediu, peste care se adaugă broccoli şi se căleşte timp de 1 minut. Se face puţin loc în mijlocul buchețelelor de broccoli, unde se pune 1 linguriţă de ghimbir şi usturoi pisat; se lasă câteva minute la prăjit, apoi se amestecă totul, se toarnă şi supa în aceeaşi tigaie, se acoperă cu un capac şi se lasă la înăbuşit 2-3 minute, până ce broccoli este aproape fiert.
Se dă tigaia deoparte şi se scoate broccoli pe o farfurie. Amestecul din tigaie se lasă în continuare la fiert, până ce lichidul scade aproape complet, apoi se adaugă broccoli deja fiert, seminţele de susan prăjite şi se încorporează totul. Se toarnă în boluri și se servesc calde.

Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Aperitive, Aperitive cu legume, Reţeta zilei.

3 raspunsuri la Chiftele de soia, de post

  1. Efrain a spus:

    Haha, deci nu doar mie mi se pare ca Mencinicopschi se fatzaie cat e ziua de mare prin presa )) ma ietrnb cand are omul asta timp sa faca toate cercetarile pe care isi bazeaza afirmatiile. Parerea mea este ca nu face cercetari prin urmare ori ne serveste drept calde niste informatii reci de cand era el flacau, ori le citeste pe net ca noi toti )

  2. Smith a spus:

    cam ai dreptate.Totusi nu se vad caniii vagabonzi (exista ecarisaj ?). Sunt unii care ar vrea ca Bucurestii sa arate patriarhal chiar medieval , adica fara canalizare, cu buda in fundul curtii plina de corcodusi si carciumarese, prafuit ori plin de noroaie si cu lumina de la lampa. Nu cred ca ar si vrea sa locuiasca intr-un asemenea Rai . Excelent blog.

  3. aspida a spus:

    din ce sa fie oala? din cauciuc? sau din lemn de palmier? sau din sirma?

Exprimați-vă opinia

*