Ciuperci cu smântână şi ceapă

Ciuperci cu smântână şi ceapă


23 octombrie – 1929 Marea Depresiune din SUA – după un declin al prețurilor din septembrie al acelui an, Bursa de Valori din New York începe să dea semne de panică, Marea Depresiune este colapsul economico-financiar ce precede cel de-al 2-lea Razboi Mondial. 1958: Decernarea Premiului Nobel pentru literatură scriitorului rus Boris Leonidovici Pasternak (n. 1890 – m. 1960) pentru romanul “Doctor Jivago”, devenit best-seller în Europa Occidentală, dar nepublicat în ţara de origine. 2002: Rebelii ceceni au ocupat un teatru din centrul Moscovei luând aproximativ 700 de ostatici. În 1817 se naşte Pierre Larousse, pedagog, enciclopedist şi editor francez, care, împreună cu Augustin Boyer, înființează Librăria Larousse. În 1906 moare Paul Cézanne, pictor francez.

Ingrediente:

1 kg ciuperci
1 cană supă de legume
1 lingură mărar verde
250 ml smântână
3 linguri unt
3 cepe albe
1 lingură făină
sare, piper

Preparare:

Se spală ciupercile cu apă rece, apoi se taie fâşii subţiri pe lungime. Se aşază pe o tavă unsă din belşug cu unt. Deasupra se pune ceapa tocată şi călită. De adaugă condimente şi se coace amestecul la foc mic până ciupercile se înmoaie.
Se adaugă supa şi puţină făină dizolvată. Se fierbe la până ce sosul capătă consistenţă. Se încorporează smântâna, se amestecă şi se lasă pe foc încă 10 minute, după care se toarnă în farfurii şi se decorează cu verdeaţă tocată.

Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Aperitive, Aperitive cu ciuperci, Reţeta zilei.

3 raspunsuri la Chiftele de soia, de post

  1. Efrain a spus:

    Haha, deci nu doar mie mi se pare ca Mencinicopschi se fatzaie cat e ziua de mare prin presa )) ma ietrnb cand are omul asta timp sa faca toate cercetarile pe care isi bazeaza afirmatiile. Parerea mea este ca nu face cercetari prin urmare ori ne serveste drept calde niste informatii reci de cand era el flacau, ori le citeste pe net ca noi toti )

  2. Smith a spus:

    cam ai dreptate.Totusi nu se vad caniii vagabonzi (exista ecarisaj ?). Sunt unii care ar vrea ca Bucurestii sa arate patriarhal chiar medieval , adica fara canalizare, cu buda in fundul curtii plina de corcodusi si carciumarese, prafuit ori plin de noroaie si cu lumina de la lampa. Nu cred ca ar si vrea sa locuiasca intr-un asemenea Rai . Excelent blog.

  3. aspida a spus:

    din ce sa fie oala? din cauciuc? sau din lemn de palmier? sau din sirma?

Exprimați-vă opinia

*