Avocado cu ton

Avocado cu ton


15 decembrie – în 1868 are loc concertul inaugural al “Societăţii Filarmonice Române”, sub bagheta lui Eduard Wachmann, primul director al orchestrei. În program au fost lucrări de Mozart, Haydn, Beethoven, Mendelssohn Bartholdy. Câțiva ani mai târziu, în 1887, apare primul număr al publicaţiei lunare “Revista Nouă”, condusă de Bogdan Petriceicu Hasdeu. În anul 2000 a fost închisă definitiv centrala atomoelectrică rusă de la Cernobîl. În 1832 se naște Gustave Eiffel, inginer şi arhitect francez (Turnul Eiffel), iar în 1966 moare Walt Disney, producător, desenator şi regizor american.

Avocado cu ton

Ingrediente:

500 g file de ton
3 avocado
1 ardei gras, roşu
zeama de la jumătate de lămâie
2 linguri seminţe de susan
1 linguriţă sos de soia
1 linguriţă ulei de susan
pătrunjel frunze
arpagic

Preparare:

Tonul se taie cubuleţe, care se dau prin făină şi se prăjesc în puțin ulei. Între timp, se taie avocado pe jumătate, se scoate sâmburele și se curăță de coajă, iar miezul se taie cubuleţe.
Ardeiul se taie lamele fine sau cuburi mici. Tonul se combină cu ardeiul şi cu pulpa de avocado, se stoarce zeamă de lămâie deasupra, apoi se asezonează totul cu pătrunjel şi arpagic tocat, ulei de susan, sos de soia şi seminţe de susan. Se omogenizează bine compoziţia şi se pune la frigider. În momentul servirii, jumătățile de avocado se umplu cu acest amestec şi aperitivele pot fi servite.

Taguri: , , , , , , , , , , ,
Categorii: Peşte, Reţeta zilei.

3 raspunsuri la Chiftele de soia, de post

  1. Efrain a spus:

    Haha, deci nu doar mie mi se pare ca Mencinicopschi se fatzaie cat e ziua de mare prin presa )) ma ietrnb cand are omul asta timp sa faca toate cercetarile pe care isi bazeaza afirmatiile. Parerea mea este ca nu face cercetari prin urmare ori ne serveste drept calde niste informatii reci de cand era el flacau, ori le citeste pe net ca noi toti )

  2. Smith a spus:

    cam ai dreptate.Totusi nu se vad caniii vagabonzi (exista ecarisaj ?). Sunt unii care ar vrea ca Bucurestii sa arate patriarhal chiar medieval , adica fara canalizare, cu buda in fundul curtii plina de corcodusi si carciumarese, prafuit ori plin de noroaie si cu lumina de la lampa. Nu cred ca ar si vrea sa locuiasca intr-un asemenea Rai . Excelent blog.

  3. aspida a spus:

    din ce sa fie oala? din cauciuc? sau din lemn de palmier? sau din sirma?

Exprimați-vă opinia

*