Carne de vită cu vinete

Carne de vită cu vinete


17 iunie – În 1898 se naște artistul grafician și gravor olandez Maurits Cornelis Escher, cunoscut prin litografiile, gravurile în lemn – matematice, precum și datorită procedeelor mezzo-tinto folosite, cu tematica iluziilor optice. Operele sale sunt gândite în cel mai mic detaliu, el reușind să umple astfel spațiul cu tuș și idee. Expresia sa artistică pornea mai degraba de la imagini din mintea sa, decât din inspirații directe din calatorii. Drawing Hands – două mâini care se desenează una pe alta, Sky and Water (I, II), în care jocul de lumini și umbre, în care folosește tehnica morphing – creează astfel un efect de trecere de la o imagine la alta, cu impresia de metamorfoză, păsări și pești, ce se pierd insesizabil, neexistând o linie de demarcație. O altă operă, matematic interpretată, de către H.W. Lenstra Jr. și B. De Smit, este Prentententoonstelling – în care, un tânăr, stând într-o galerie de artă, privește portul mediteranean. Ochiul său urmărește clădirile de pe chei, de la stânga spre dreapta apoi în jos, și descoperă printre ele galeria în care stă de fapt. O pată albă, în mijlocul litografiei, conține de fapt monograma și semnătura lui Escher. Unde este matematica în această imagine? Am putea sesiza că litografia poate fi percepută ca un desen pe o anume curbă eliptică – pe un șir de numere complexe, de fapt două câmpuri – real, imaginar, din care deducem o versiune idealizată a imaginii, ce se repetă la mijloc, concentric. Mai precis, conține o copie fidelă, rotită în sensul acelor de ceas cu 157,6255960832… grade și redusă la scară cu un factor de 22,5836845286…

Ingrediente:

2 vinete mari, prăjite, curățate de coajă
1 ardei verde, gras
150 g carne tocată, de vită
sare, piper, după gust
½ ceașcă iaurt cu sare și usturoi

Pentru garnisire:

1 lingură unt
1 lingură boia

Preparare:

Se coc vinetele și ardeiul și se curăță de coajă. Se toacă mărunt. Carnea tocată se sărează, piperează și se prăjește amestecând continuu.
Pe un platou se face un pat din vinete și ardei, deasupra se întinde iaurtul, apoi se așază carnea tocată. Se garnisește cu unt și boia iute. Se servește cald.

Taguri: , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Carne de vită, Mâncăruri cu carne, Reţeta zilei.

3 raspunsuri la Chiftele de soia, de post

  1. Efrain a spus:

    Haha, deci nu doar mie mi se pare ca Mencinicopschi se fatzaie cat e ziua de mare prin presa )) ma ietrnb cand are omul asta timp sa faca toate cercetarile pe care isi bazeaza afirmatiile. Parerea mea este ca nu face cercetari prin urmare ori ne serveste drept calde niste informatii reci de cand era el flacau, ori le citeste pe net ca noi toti )

  2. Smith a spus:

    cam ai dreptate.Totusi nu se vad caniii vagabonzi (exista ecarisaj ?). Sunt unii care ar vrea ca Bucurestii sa arate patriarhal chiar medieval , adica fara canalizare, cu buda in fundul curtii plina de corcodusi si carciumarese, prafuit ori plin de noroaie si cu lumina de la lampa. Nu cred ca ar si vrea sa locuiasca intr-un asemenea Rai . Excelent blog.

  3. aspida a spus:

    din ce sa fie oala? din cauciuc? sau din lemn de palmier? sau din sirma?

Exprimați-vă opinia

*