India – cumul de simboluri

India – cumul de simboluri



Cumul de simboluri, culte şi tradiţii, civilizaţia Indiei este una dintre cele mai vechi civilizaţii ale omenirii. Ea durează de peste 5 mii de ani. Numeroasele invazii şi-au pus amprenta pe viaţa socială şi culturală a populaţiei: de la Alexandru Macedon, perşi, sciţi, huni, până la mongoli şi arabi.
India este, pe lângă lumea diversităţii, şi o lume a extremelor. Oraşe imense precum Bombay şi Calcutta adăpostesc bogăţie şi sărăcie, însă, în ciuda fenomenelor de industrializare şi urbanizare, această ţară este în continuare una rurală, guvernată de sistemul castelor (varna, jati). Jati este o castă, un grup de familii aparţinătoare aceluiaşi grup recunoscut, aceleiaşi meserii. Castele nu se amestecă niciodată între ele, deşi convieţuiesc în acelaşi sat şi îşi sunt necesare unele altora pentru supravieţuire. Un exemplu de castă sunt brahmanii, clasă a societăţii însărcinată cu valorile și formele culturale, cândva purtători ai cuvântului, responsabili cu imaginea cunoaşterii, cu medicina, cu arta şi cu viaţa religioasă. Astrologi şi psihologi ai marilor familii, ei îşi transmiteau învăţătura pe cale orală. Modernismul i-a transformat în profesori universitari, ziarişti sau învăţători, dar îşi păstrează exclusivitatea atunci când este vorba de prezidarea vreunei ceremonii religioase, oficierea unei căsătorii, etc. Altă varna este „Kshatriya”, casta războinicilor, din care făceau parte regii, şi din care, astăzi se aleg politicienii şi oamenii armatei. O altă castă sunt negustorii, agricultorii şi majoritatea ţăranilor. Această castă se numeşte „vaishyas” şi se împarte la rândul ei în sub-clase. Ghandi făcea parte din această treia castă, iar numele său însemna „parfumier”. Acestea sunt castele pure ale Indiei, acceptate în temple. „Shudras” sau sclavii sunt subalternii primelor trei. Un individ poate fi excomunicat din propria lui castă, definitiv sau provizoriu, aşa cum este cazul lui Ghandi, care a fost excomunicat din casta sa pentru că nu a respectat interdicţia de a traversa marea şi a plecat în Anglia.
Contrar aşteptărilor, modernismul nu a reuşit să slăbească sistemul castelor. Inclusiv creştinii şi musulmanii sunt împărţiţi în caste. Cea mai critică situaţie este considerată aceea a unui individ care nu aparţine nici unei caste, nici unei familii, nici unei protecţii sociale.
Pentru străini, un astfel de sistem nu este uşor de înţeles, cum nici hinduismul şi ritualurile zilnice nu pot fi la îndemâna profanului.
Ceea ce ar trebui, poate, să mai ştiţi este faptul că pentru indieni, bucătăria este cel sacru loc al locuinţei, mai sacră decât altarul destinat zeilor casei. Aici totul este sacru şi pur, la fel ca şi hrana. Hrana uneşte laolaltă familia şi marchează sărbătorile. Apa şi Soarelele se bucură, şi ele de un respect deosebit. De aceea baia şi Gangele sunt elemente privilegiate în viaţa oricărui hindus şi orice ceremonial religios se celebrează dimineaţa, la răsăritul Soarelui.

Taguri: , , , , , ,
Categorii: Articole.

2 raspunsuri la Flinstones şi o porţie de pop-corn

  1. Lora a spus:

    “Carnea – una dintre cele mai populare reţete cu carne este “gebratten”, un amestec de carne parţial prăjită, zahăr, frunze de dafin, piper, struguri, smântână, …” – nu exista la trditia evreiasca amestecatul carnii cu lactatele – se imbolnaveste si ficatul si 1data cu el cade si stomacul bolnav de ulcer! ;)

  2. Asterisc a spus:

    Felicitari, o bucatarie inedita, plina de mister, Multumim.

Exprimați-vă opinia

*