Carne de porc cu usturoi

Carne de porc cu usturoi


23 iulie – Se naște în 1892 cel ce avea să devină Impăratul Etiopiei între 1930-1974, Haile Selassie I. În cadrul adunării Ligii Națiunilor din 1936, acesta condamnă folosirea armelor chimice de Italia imperialistă asupra poporului său, precum și de încălcarea Convenției de la Geneva, prin atacarea spitalelor și a Crucii Roșii. Politica sa promova multilateralismul și securitatea colectivă, a încercat să modernizeze Etiopia. A fost un etiopian creștin-ortodox, venerat de mișcarea Rastafari, care-l vedea ca pe o figură mesianică.

Ingrediente:

2 căţei de usturoi zdrobit
sare
1 lingură ulei de măsline
1 cană vin alb
piper
1 cană supă de pui
1 kg carne de porc fără oase

Preparare:

Se taie usturoiul mărunt şi se presară peste carnea de porc. Deasupra se presară puţină sare. Se încinge ulei într-o tigaie şi se prăjeşte carnea pe ambele părţi. Se condimentează cu piper după gust. Se adaugă vinul şi supa şi se dă în clocot.
Se reduce focul, se acoperă cu un capac şi se lasă sa fiarbă la foc mic nu chiar 1 oră. Se taie carnea porţii mici şi se serveşte în lichidul în care a fiert.

Taguri: , , , , , , , , , ,
Categorii: Carne de porc, Mâncăruri cu alcool, Mâncăruri cu carne, Reţeta zilei.

3 raspunsuri la Chiftele de soia, de post

  1. Efrain a spus:

    Haha, deci nu doar mie mi se pare ca Mencinicopschi se fatzaie cat e ziua de mare prin presa )) ma ietrnb cand are omul asta timp sa faca toate cercetarile pe care isi bazeaza afirmatiile. Parerea mea este ca nu face cercetari prin urmare ori ne serveste drept calde niste informatii reci de cand era el flacau, ori le citeste pe net ca noi toti )

  2. Smith a spus:

    cam ai dreptate.Totusi nu se vad caniii vagabonzi (exista ecarisaj ?). Sunt unii care ar vrea ca Bucurestii sa arate patriarhal chiar medieval , adica fara canalizare, cu buda in fundul curtii plina de corcodusi si carciumarese, prafuit ori plin de noroaie si cu lumina de la lampa. Nu cred ca ar si vrea sa locuiasca intr-un asemenea Rai . Excelent blog.

  3. aspida a spus:

    din ce sa fie oala? din cauciuc? sau din lemn de palmier? sau din sirma?

Exprimați-vă opinia

*