Echinocţiul de toamnă sau Târ-nainte, târ-napoi

Echinocţiul de toamnă sau Târ-nainte, târ-napoi


Pe 23 septembrie 2010, ora 05:09, este echinocţiul de toamnă, care semnifică începutul toamnei astronomice în emisfera nordică şi a primăverii astronomice în emisfera sudică. În acest moment ziua este egală cu noaptea, după care începe să descrească până la solstiţiul de iarnă, în 21 decembrie. Soarele răsare şi apune exact în punctele cardinale EST si VEST. Echinocţiul de toamnă marchează şi începutul Anului Masonic.
Stând sub semnul bucuriei noii recolte şi al belşugului toamnei, echinocţiul de toamnă este sărbătorit în emisfera nordică din cele mai vechi timpuri. Geto-dacii sărbătoreau la această trecere dintre vară spre toamnă moartea şi renaşterea Zeiţei-Mamă – ocrotitoarea pământului, cultul acesteia fiind înlocuit la creştini cu adorarea Fecioarei Maria sau Maica Precista. Druizii sărbătoreau echinocţiul începând cu 20 septembrie şi ţineau 3 zile sărbătoarea sub numele de Mabon, simbol al fertilităţii masculine. Urmaşi ai acestor culturi, tributari ai vechilor obiceiuri păgâne rămase alături de sărbătorile creştine, ţăranii români sărbătoresc şi ei în aceste zile Zămislirea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul sau târ-nainte, târ-napoi – aşa cum popular denumesc ei echinocţiul, numind astfel vara care este gata de plecare, cu un pas când înainte, când înapoi. În această perioadă ţăranii dau zor cu plantatul pomilor în livezi, culesul recoltelor, aşteptându-se de acum la brumă şi vreme capricioasă. Începe perioada târgurilor, a schimburilor de produse şi a pregătirii pentru iarnă. De acum pleacă păsările călătoare spre zări calde, iar insectele şi reptilele intră în hibernare. Într-o vreme a belşugului şi a culesului rodului de peste vară a pământului, vă doresc o toamnă blândă şi îmbelşugată.
Vă poftesc cu drag la o friptură cu gust de toamnă, din pui grijiţi toată vara şi cu legume acum luate din grădină.

http://www.urbanlifestyle.ro/2008/11/pui-rustic-cu-fructe-si-legume-de-toamna/

Taguri: , , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Articole.

2 raspunsuri la Flinstones şi o porţie de pop-corn

  1. Lora a spus:

    “Carnea – una dintre cele mai populare reţete cu carne este “gebratten”, un amestec de carne parţial prăjită, zahăr, frunze de dafin, piper, struguri, smântână, …” – nu exista la trditia evreiasca amestecatul carnii cu lactatele – se imbolnaveste si ficatul si 1data cu el cade si stomacul bolnav de ulcer! ;)

  2. Asterisc a spus:

    Felicitari, o bucatarie inedita, plina de mister, Multumim.

Exprimați-vă opinia

*