Bucătăria cubaneză

Bucătăria cubaneză


O combinație de miresme îmbătătoare, gustul cubanez este unul fără granițe, o combinație africană, caraibiană, spaniolă și nu numai. Numele țării, Cuba, provine din limbajul indigenilor TAINO, populația indigenă cubaneză, de dinaintea lui Columb, și înseamnă “loc in centru”, adică cea mai mare insulă din Caraibe, cu văi fertile, atât de frumoasă încât Columb a crezut c-a descoperit în 1492 Grădina din Eden. Acesta, împreună cu marinarii săi au gustat pentru prima dată aici porumb, cartofii dulci, dovleacul, ardeiul, o cremă din lapte, ouă, zahăr și arome. Înainte de Columb, indigenii erau agricultori înnăscuți, cu tehnici avansate de acvacultură. În anii ce-au urmat după Columb, Cuba a devenit una dintre cele mai importante puncte de comerț cu sclavi, astfel pentru a putea hrăni oamenii de origine africană, aduși din Africa de Vest, Senegal, Gambia, Ghana, Congo între 1827-1830, au fost aclimatizate Malanga – un tubercul din familia Arum, din care se obținea făină, bananierul, bamele, trestia de zahăr.
Venirea spaniolilor a fost un semn marcant spre diversificare, aceștia au introdus în oala cubanezului puiul, carnea de porc, de vită, nelipsite de atunci din meniul sud-american. Spaniolii au marcat în mod special gastronomia cubaneză, cu propriul gust și mod de hrană, dacă până atunci ingredientele erau puține, dintr-o dată paleta culinară s-a îmbogățit cu năut, cârnați chorizo, frigerea cărnurilor ca modalitate de preparare, bacon-ul, sosuri, citrice – aduse de coloniști.
Apropiindu-ne de prezent, ultimii cincizeci de ani sunt sumbri, au adus raționalizarea în 1962, cu acces egal la alimentele de bază pentru toți, cu porții mici. Majoritatea restaurantelor sunt în proprietatea statului, cu proasta reputație de a servi preparate de slabă calitate și fără prea multă carne. Restaurantele private (palanderes), nu multe la număr, deși nu se bucură de o autonomie deplină, fiind sub atenta supraveghere a guvernului, totuși încearcă să pună pe masă mâncăruri cu gust, proaspete, de calitate, sățioase. Dar umblă vorba că restaurantele așa zis private ar fi deținute tot de guvern pentru a atrage cât mai mulți clienți, altă pălărie, dar aceeași Mărie, care să fie adevărul nu știm.
Cu toate acestea, gustul cubanez este ușor dulce, orice om ce n-a gustat din farfuria cubaneză ar putea presupune despre mâncare că este piperată, puternic condimentată, nimic mai fals. Stilul de preparare este unul simplu, brut, din popor, fără prea mare atenție la măsurare, gramaj, lingură și linguriță și fără grabă. Deseori alimentele sunt sotate, gătite la foc mic, cu sosuri cremoase. Condimente? Usturoi, chimen, oregano și foi de dafin. În plus SOFRITO, care se adaugă în multe preparare, ce constă într-un amestec din ceapă, ardei verde, usturoi, oregano și piper măcinat, amestecat în tigaie, în puțin ulei de măsline. Cărnurile se marinează să se frăgezească în suc de citrice, lime ori portocale, apoi se prăjesc puțin și se lasă la foc până când carnea se desprinde de pe os. Bucătăria cubaneză tradițională este Criollo, iar ingredientele de bază sunt orezul, ouăle, roșiile, salata, yucca (cassava) și malangua.

Taguri: , , , , , ,
Categorii: Articole, Bucătăria popoarelor.

2 raspunsuri la Flinstones şi o porţie de pop-corn

  1. Lora a spus:

    “Carnea – una dintre cele mai populare reţete cu carne este “gebratten”, un amestec de carne parţial prăjită, zahăr, frunze de dafin, piper, struguri, smântână, …” – nu exista la trditia evreiasca amestecatul carnii cu lactatele – se imbolnaveste si ficatul si 1data cu el cade si stomacul bolnav de ulcer! ;)

  2. Asterisc a spus:

    Felicitari, o bucatarie inedita, plina de mister, Multumim.

Exprimați-vă opinia

*