Sfânta Parascheva sau Sfânta Vineri

Sfânta Parascheva sau Sfânta Vineri


Numită de români şi Sfânta Vineri, Sfânta Cuvioasă Parascheva marchează în tradiţia populară şi “îngroparea verii”. Numele Cuvioasei vine din greacă şi înseamnă vineri. Creştinii din toată ţara merg în pelerinaj la moaştele Sfintei Parascheva, la Iaşi, aceasta fiind considerată protectoarea Moldovei şi a tuturor creştinilor ortodocşi. Moaştele cuvioasei au fost mutate aici de la Constantinopol în vremea domnitorului Vasile Lupu, cu mare preţ plătit sultanului Murad al IV-lea. Mutarea s-a facut la biserica Trei Ierarhi de la Iaşi care a fost ctitorită de domnitorul Vasile Lupu, suma care a fost platită sultanului la acea vreme fiind una semnificativă. Dar acest lucru făcea parte dintr-un plan măreţ al domnitorului, acela de a opri extinderea calvinismului în Moldova, cunoscută fiind activitatea anti-calvinistă a acestuia, înfiinţând şcoli româneşti-ortodoxe şi o tipografie care a ajutat ortodoxismul din acea vreme, introducându-se în acest fel limba română în biserică şi la nivel administrativ. Astfel, Sfânta Cuvioasă Parascheva apără ortodoxia din cele mai vechi timpuri, nu doar prin minunile Ei, ci şi ca simbol anti-calvinist.

Născută dintr-o familie de vlahi pe teritoriul Bulgariei de azi, Tracia de odinioară, Sfânta Parascheva arată de copilă credinţa în Dumnezeu, prin milostenie faţă de nevoiaşi. De tânără intră la mânăstire în Heracleea, pentru câţiva ani, după care pleacă la Sfântul Mormânt la Ierusalim, unde rămâne până la vârsta de 25 de ani, nevoindu-se într-o mică mânăstire din pustiul Iordanului. Dumnezeu i se arată şi-i porunceşte să meargă la Constantinopol, pentru a sluji acolo. Nu după multă vreme Domnul o cheamă la Sine. Trupul Cuvioasei Parascheva a fost îngropat într-un mormânt simplu, la malul mării. Mult mai târziu, în acelaşi loc, a fost îngropat şi un marinar a cărui viaţă nu a fost una dintre cele trăite în credinţă şi smerenie. Atunci Cuvioasa Parascheva apare în repetate rânduri, în visul unui călugăr, şi îi spune să-i ia trupul din mormântul ei. Când aceştia deschid mormântul au gasit trupul intact al Cuvioasei şi au simţit plăcutele miresme, semn al sfinţeniei. Trupul Sfintei Parascheva a rămas în biserica Sfinţilor Apostoli. Săvârşindu-se minuni la atingerea raclei moaştelor, credincioşii caută alinarea suferinţelor fizice şi sufletesti făcând pelerinaje şi rugându-se Cuvioasei Parascheva. Obiceiurile poporului român la aceasta sărbătoare ar fi multe, unele legate de oierit. Prin urmare, la această dată ciobanii slobod berbecii între oi pentru a avea miei sănătoşi. În această zi ciobanii fac predicţii asupra iernii, urmărind cum stau oile în staul, dacă stau grămadă atunci iarna va fi grea, iar dacă stau răsfirate iarna va fi uşoară.

Taguri: , , , , , , , ,
Categorii: Articole, Bucătăria popoarelor.

2 raspunsuri la Flinstones şi o porţie de pop-corn

  1. Lora a spus:

    “Carnea – una dintre cele mai populare reţete cu carne este “gebratten”, un amestec de carne parţial prăjită, zahăr, frunze de dafin, piper, struguri, smântână, …” – nu exista la trditia evreiasca amestecatul carnii cu lactatele – se imbolnaveste si ficatul si 1data cu el cade si stomacul bolnav de ulcer! ;)

  2. Asterisc a spus:

    Felicitari, o bucatarie inedita, plina de mister, Multumim.

Exprimați-vă opinia

*