Crăciunul “vechi”

Crăciunul “vechi”


Puţine din zile din an te invită parcă atât de insistent să te bucuri: să te întorci acasă, să te întorci spre tine, să opreşti telefonul şi să îţi aduci aminte că faci parte dintr-o familie. Sub un brad mare sau lângă o creangă modestă, făcând felurite daruri, astăzi nu pleci nicăieri, nu întârzii şi nu te grăbeşti.
Ca mulţi dintre cei care şi-au început copilăria înainte de `89, pentru mine, Crăciunul miroase încă a portocale şi a brad, a zăpadă proaspătă şi a ger. Astăzi, când portocalele nu mai sunt marfă rară, dar, în schimb, zăpada se zgârceşte să ne boteze, luminoasa sărbătoare începe să miroase altfel, un pic altfel.
În aşteptarea lui Moş Crăciun am dat o raită prin mall: mii de lumini, globuri, beteală şi “veşnicul” brad! Ai zice că tabloul ăsta a însoţit omenirea din totdeauna!
De fapt, ca multe alte elemente din cultura vreunei comunităţi, obiceiurile acestei zile sunt rezultatul mai multor tradiţii şi chiar a mai multor culturi. Moş Crăciun, în ciuda bărbii lui mari şi albe, nu are secole multe în spate; Bradul nu a fost întotdeauna asociat cu Naşterea Domnului; în fine, Crăciunul însuşi nu a semnificat mereu acelaşi lucru.
Civilizaţiile mai vechi sărbătoreau, de 25 decembrie, solstiţiul de iarnă, cea mai lungă noapte şi cea mai scurtă zi din an, momentul în care puterea soarelui începea din nou să crească. Solstiţiu înseamnă “soare nemişcat”, iar emisferica nordică vede în această zi prima zi de iarnă astronomică. De aceea, romanii sărbătoreau cu această ocazie naşterea astrului, “Dies natalis Solis Invicti”. O serie de obiceiuri care includeau jocuri, aprinderea luminilor şi schimburile de cadouri marcau acest eveniment. Acest lucru se explică prin faptul că în vremea aceea, la romani, religia de stat era mithraismul, cult ce îl avea în centru pe zeul Soarelui, Mithra.
Egiptenii, tot cu prilejul solstiţiului, îşi decorau casa cu frunze de palmieri; druizii considerau stejarul ca fiind arborele sacru, iar romanii şi mai târziu alte popoare au “adoptat” bradul. Ideea unui copac veşnic, “al vieţii” este un concept extrem de vechi.
La creştini, el a început să aibă o semnificaţie similară încă de pe la mijlocul primului mileniu, când bradul de Crăciun era atârnat de tavan, însă abia 1000 de ani mai târziu, acesta a început să fie împodobit. Obiceiul, pare-se că a fost inventat în Letonia şi apoi împrumutat de francezi, germani şi abia în secolul al XIX-lea de englezi. Primele podoabe, au fost după cum vă şi imaginaţi, fructe, nuci şi dulciuri făcute în casă. Luther a pus prima lumânare în brad, în secolul al XVI-lea, iar din 1850, au început să fie fabricate ghirlande şi ornamente specifice. Un coleg al lui Edison a pus primul şirag de beculeţe electrice, iar un brutar din Londra a realizat primele pocnitori de Crăciun. Toate aceste ultime invenţii nu au mai mult de 150-200 de ani.
Pe plaiuri mioritice, bradul verde a venit abia acum 2 secole să înlocuiască un alt obicei, dacic, cel al “butucului de Crăciun”: un trunchi ars pe vatră ca simbol al morţii şi reînvierii.
Între vechi şi nou, între simboluri ancestrale şi invenţii moderne, Crăciunul este una din puţinele zile în care aproape tot Globul se află în sărbătoare. Între amintirile unei copilării mai mult sau mai puţin îndepărtate şi bucuria de a face pe ceilalţi mai fericiţi cu un zâmbet, această zi înseamnă bucurie. O bucurie pe cât de personală, pe atât de universală, un moment pe cât de unic, pe atât de “etern”.

Taguri: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Categorii: Articole.

2 raspunsuri la Flinstones şi o porţie de pop-corn

  1. Lora a spus:

    “Carnea – una dintre cele mai populare reţete cu carne este “gebratten”, un amestec de carne parţial prăjită, zahăr, frunze de dafin, piper, struguri, smântână, …” – nu exista la trditia evreiasca amestecatul carnii cu lactatele – se imbolnaveste si ficatul si 1data cu el cade si stomacul bolnav de ulcer! ;)

  2. Asterisc a spus:

    Felicitari, o bucatarie inedita, plina de mister, Multumim.

Exprimați-vă opinia

*