Arhiva

Arhiva pentru tagul: cadou

Flinstones şi o porţie de pop-corn

Cinema şi o pungă de pop-corn; parcă şi în „Flinstones” am văzut imaginea asta. Într-adevăr, floricelele de porumb nu sunt tocmai o invenţie a modernităţii, ci au în spate o istorie de milenii, în America. Aici, pe actualul teritoriu al Mexicului, acum aproape 6 mii de ani, aztecii practicau chiar şi un joc al pop-cornului. Mai întâi se încălzeau pietre pe foc, apoi, deasupra lor, erau aruncate boabe de porumb care, din cauza căldurii explodau şi săreau. Jocul consta în prinderea lor şi necesita mai multe abilităţi, printre care viteza de reacţie şi atenţia. Destul de dificil, nu? Mai trebuie

Articole | Print | 2 Opinii

Mesajul lui Moş Crăciun

Cea mai sfântă seară din an ne bate la poartă. Seara luminilor, a darurilor şi a prieteniei se apropie. De la 1 la 99 de ani, fiecare copil trăieşte, sub brad, emoţiile unui dar îndelung aşteptat. Chiar dacă bradul s-a transformat într-o simplă crenguţă verde, chiar dacă darul este un singur colind, chiar dacă din masa îmbelşugată a rămas o turtă şi o lumânare, Crăciunul ne face întotdeauna bogaţi. Reînveţi să râzi cu tot sufletul deşi te dor toate şi vremea copilăriei s-a pierdut printre decenii, găseşti un zâmbet de dăruit, deşi, până ieri, parcă toate grijile lumii se înghesuiau

Articole | Print | Nici o opinie pana acum

Naşterea Maicii Domnului

Un moment crucial pentru creştinătate: Naşterea Maicii Domnului, sărbătorită în fiecare an pe 8 septembrie. Motiv de bucurie, de sărbătoare, dar şi de activităţi profitabile, existând obiceiul târgurilor de obiecte de tot felul, începând de la vase de lut făcute acasă, ţesături…până la bijuterii, flori, ornamente. Şi cel mai tare se bucură cei care poartă numele după cel al Sfintei Marii, astfel că fiecare Marian, Maria, Mariana, Marin etc. se bucură din plin de această zi. Rod al rugăciunilor părinţilor săi, Ioachim şi Ana (care, după o viaţă în singurătate şi mereu cu dorinţa aprinsă de a avea un copil,

Articole | Print | Nici o opinie pana acum

1 Martie sau “e primăvară!”

Străzi pline de tarabe cu mărţişoare de tot felul, magazine decorate în roşu şi alb, tineri cu flori sau punguţe cu mărţişoare, afişe cu evenimente de mărţişor şi mai ales multe zâmbete. Zilele au trecut aşa de repede, că poate nici nu ţi-ai dat seama de unde atâta forfotă, veselie, până în momentul în care abundenţa de roşu şi alb te-a făcut să-ţi aminteşti: da, e 1 Martie, prima zi de primăvară, prilej de bucurie pentru fetele, femeile care primesc flori, mărţişoare sau alte cadouri simbolice. Asta dacă nu cumva te afli pe meleaguri moldoveneşti sau bucovinene, unde fetele sunt

Articole | Print | Nici o opinie pana acum

Ciocolata: cadoul grădinarului paradisului dăruit primilor muritori

Reţeta Cacao, zahăr şi poate lapte. La doar atât se reduce reţeta pentru care zeii şi-ar vinde jumătate din împărăţie. Ciocolata este dorită, dăruită, visată. Şi câte fantezii, câte patimi, câte bucurii poate isca! Ea spune mai bine decât o mie de cuvinte declaraţii de iubire, poate cere scuze, poate exprima gratitudine, poate împăca. Aşa cum “les connaiseurs” preferă vinul aromat în locul celui dulce dar fad, adevăraţii gurmanzi aleg ciocolata neagră. Cu un conţinut de cel puţin 35% cacao, unt de cacao şi ceva mai puţin zahăr, această specialitate se apropie cel mai mult de gustul “pur”, dar este

Articole | Print | Nici o opinie pana acum