Arhiva

Arhiva pentru tagul: gătit

1 lingură de istorie în supa de cartofi

(complexitate: redusă timp de preparare: câteva zeci de mii de ani) Ingrediente: 1 kg cartofi 3 cepe 2-3 morcovi 70 g unt 50 ml ulei 50 g pătrunjel verde tocat 1 foaie dafin sare, piper Preparare: Se curăţă legumele, se înăbuşă, se adaugă, se taie, se condimentează, se garnisesc, se servesc… Toată lumea ştie reţeta de supă de cartofi, una dintre cele mai simple din lume, dar puţini dintre noi ne luăm răgazul să o gustăm şi altfel, nu doar cu papilele gustative. Nu, nu este la mijloc nicio descoperire şi niciun aforism pretenţios, ci doar o lingură de istorie

Articole | Print | Nici o opinie pana acum

Te-ai ars, încercând să găteşti ceva bun

Te-ai ars, încercând să găteşti ceva bun. Primul instinct e să umezeşti zona afectată cu apă rece, însă muştarul este cel care are cu adevărat efect, durerea se diminuează şi nici nu se formează o umflătură, aşa cum se întâmplă de obicei dacă alegem apa. Același efect îl are sarea sau mierea de albine puse pe zona afectată.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Bulgur

În timpul gătirii nu este nevoie să amestecaţi mereu cu lingura, în general folosiţi 2 măsuri de apă la o măsură de bulgur, pentru a-l înmuia – adăugaţi apă fierbinte şi lăsaţi-l peste noapte într-un vas acoperit sau minimum o oră.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Găluşte de griş pufoase

Gătiţi cu griş? Înainte de a-l folosi puneţi-l la înmuiat în lapte sau în apă, 30 de minute. În acest fel mâncarea dumneavoastră va fi mult mai pufoasă şi se va umfla mai bine.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Bulion în mâncare

Gătiţi cu bulion? Foarte bine, dar nu-l incorporaţi în mâncare decât după primul clocot! În caz contrar, mâncarea se va închide la culoare, iar celelalte ingrediente se vor întări.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber

Aflat la a treia ediţie, Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber a dat anul acesta o aromă nouă Bucureştiului. Locul şi momentul “faptei”: Parcul Izvor, 8-10 mai 2009. Bucătari vestiţi dar şi amatori s-au întrecut, spre deliciul publicului, în probe sprecum: “creaţie”, “dulciuri”, “peştişorul de aur”, “ alimente conservate natural”, “ceaun”, “grătar”, “plită”, etc. Evenimentul a fost condimentat inclusiv cu recorduri precum cea mai mare omletă (prăjită în 5 ore din 30 de mii de ouă, 1500 kg cartofi, 20 kg caşcaval, 30 g ceapă şi 2 kg piper), cea mai mare franzelă (30 kg), cel mai lung mititel,

Articole, Evenimente | Print | Nici o opinie pana acum

Picanterii…din Capsaicina

Nu este vorba despre ce-au mai făcut vedetele în ultima vreme, nici despre vreun subiect tabu, ci despre ce aduce bun în viaţa noastră ardeiul iute. Originar din America de Sud şi Centrală, ardeiul iute (Capsicum annuum) este fructul unei plante ce aparţine familiei Solanacee, ce cuprinde, la rândul lui, o serie de alte specii de ardei, cu un grad mai mare sau mai mic de iuţeală. Practic, face parte din aceeaşi categorie cu vinetele, roşiile şi cartofii, aşadar vorbim în principal tot despre o legumă, mai înainte de condiment. Căci cu acest sens e folosit de cele mai multe

Articole | Print | 1 Opinie

Bun gust şi gust bun la masa francezului

Pentru francezi, se ştie, gătitul este într-adevăr un simbol ce le defineşte cultura, Franţa fiind ţara cu cele mai rafinate reţete culinare, cât şi cele mai sănătoase. Şi asta datorită bunului gust, al atenţiei pe care o acordă alimentaţiei. Şi nu e vorba neapărat că mănâncă puţin, că se “înfometează”, nicidecum. Nu acesta este motivul pentru care franţuzoaicele au o talie de invidiat, nu din acest motiv nu se prea aude de accidente cardiovasculare în Franţa. Dimpotrivă, s-ar putea spune că francezul nu se abţine de la nimic, cu atât mai puţin de la preparatele cu grăsimi, unt, carne sau

Articole | Print | Nici o opinie pana acum

Regele condimentelor: şofranul

Şofranul (Crocus sativus) este o plantă mediteraneană (cultivată iniţial în Asia Mică), erbacee, perenă, ce poate atinge 30-40 cm înălţime şi din care se poate extrage condimentul şofran, condiment rafinat, subtil, cu o aromă uşor picantă, dulce-amăruie, ulilizat în prepararea mâncărurilor din orez, supelor dulci, budincilor, preparatelor de peşte. Aproximativ 0,2 grame de flori uscate este cantitatea suficientă pentru a da aspectul şi aroma inconfundabile, aşadar pentru gătit se folosesc cantităţi foarte mici. Practic, doar pistilul florii de şofran este utilizat (pentru un kilogram de şofran uscat sunt necesare cam 150.000 de flori), din acest motiv fiind cel mai scump

Articole | Print | Nici o opinie pana acum

Revista Presei – Ziua de Cluj

S-a lansat prima editură clujeană dedicată gastronomiei Prima editură clujeană dedicată exclusiv reţetelor de bucătărie a fost lansată la Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber Cluj. Lansarea Urban Lifestyle s-a făcut în prezenţa bucătarului amator Adrian Daminescu, solist vocal de muzică uşoară şi pasionat de gătit. Editura clujeană s-a înfiinţat în luna iunie cu scopul de a aduce în prim-plan arta culinară, printr-un repertoriu variat de reţete. Primele 20 de volume traduse din limba engleză acoperă bucătăriile tradiţionale europene, dar şi pe cele din China sau Japonia. Continuarea articolului: www.ziuadecj.ro

Evenimente | Print | Nici o opinie pana acum