Arhiva

Arhiva pentru tagul: miros

Prospeţimea peştelui

Branhiile sunt de culoare roşie, roză, umede, fără miros neplăcut, dacă carnea este alterată atunci branhiile vor fi albe sau roşii, cenuşii sau verziu, vor avea un miros greu, de putrefacţie. Dacă sunt proaspeţi, peştii vor avea solzii strălucitori şi bine fixaţi dacă sunt alteraţi atunci solzii vor fi acoperiţi cu un strat gros de mucozităţi cu miros greu şi se vor desprinde uşor.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Mirosul de pe mâini persistă

Aţi tocat ceapă sau usturoi şi mirosul de pe mâini persistă, nu dispare nicicum? Luaţi o lingură din oţel inoxidabil şi frecaţi mâinile cu ea, e cunoscut faptul că oţelul absoarbe uşor mirosul. Dacă aveţi la îndemână boabe proaspete de cafea, şi acestea au acelaşi efect!

Sfatul zilei | Print | 2 Opinii

Usturoiul în ulei

Dacă faceţi mujdei sau alte sosuri cu usturoi şi ulei păstraţi-le în frigider, acoperit, nu mai mult de 2 zile, cele păstrate la temperatura camerei, conform unor studii recente, cresc riscul îmbolnăvirii cu botulism. Pentru a elimina mirosul de usturoi de pe mâini, folosiţi sare sau zeamă de lămâie, apoi săpun.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

A prins carnea miros?

Se poate întâmpla ca stând mai mult timp în frigider, carnea să capete un miros specific, nu neapărat… plăcut. Soluţia pe care noi v-o recomandăm este ca înainte de folosire, să o scufundaţi câteva minute în ceai de muşeţel clocotit.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Pentru a elimina mirosul puternic al conopidei

Pentru a elimina mirosul puternic al conopidei din timpul preparării, introduceți o bucată de pâine în vasul în care fierbe.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Mirosul neplăcut din frigider

Dacă ţinem bucăţi de lămâie pe unul din rafturile frigiderului, acestea vor absorbi mirosul neplăcut şi-l vor împrospăta mereu. Simplu şi cu efect.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Carne fără miros

Preparaţi carne, dar vă deranjează mirosul pe care aceasta l-a căpătat în frigider? Înainte de prăjire, fierbeţi-o un minut în apă cu puţin muşeţel şi problema va dispărea.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Urmele de peşte prăjit

Prăjiţi peşte şi vă nelinişteşte mirosul neplăcut, specific, care rămâne pe vase, pe cratiţă, mai ales? Vă recomandăm ca după spălare, tigaia să fie „fiartă” cu zaţ de cafea sau câteva frunze de ceai negru.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum

Ţelina-planta sfântă a grecilor

Cunoscută… de când lumea, ţelina nu este totuşi o plantă de trecut cu vederea. Puternic mirositoare, după cum o spune şi denumirea sa ştiinţifică „apium graveolens” ( gravis- „puternic” şi olens- „mirositor”), ţelina a fost cultivată încă din antichitate, în zona Mediteranei, grecii înşişi considerând-o pe atunci o plantă sfântă, drept pentru care ea era semnul victoriei cu care erau încununaţi învingătorii din Nemeea (aşa cum era din dafinul pentru jocurile din Pythia). Şi dacă e să vorbim de superstiţii, planta nu era tot timpul privită sub semnul binelui, ba dimpotrivă, era adesea sinonimă cu ghinionul, cu moartea. Cu toţii

Diete/Sănătate | Print | Nici o opinie pana acum

Peştele pané

Preparaţi peşte pané, vă place gustul dar vă displace mirosul care persistă, după aceea în bucătărie ? Vă recomandăm ca înainte de prăjire să îl treceţi prin puţină făină amestecată cu caşcaval ras sau parmezan. În acest fel, gustul va fi mai bun, iar mirosul… mai de loc.

Sfatul zilei | Print | Nici o opinie pana acum